Jurnal de santier

SAU JURNAL INTIM DE SANTIER AL OMULUI CARE E ACOLO UNDE NU VREA SA FIE DAR E IMPINS DE CIRCUMSTANTE IN APARENTA DINCOLO DE PUTEREA LUI DE CONTROL SA FIE CHIAR ACOLO UNDE E

ORICE ASEMANARE CU EVENIMENTE, FAPTE, LOCATII, DATE, NUME SAU PERSOANE REALE ESTE PUR INTAMPLATOARE SI NEINTENTIONATA.
DATELE, NUMELE SI DENUMIRILE SUNT INVENTATE, POZELE SI FILMELE SUNT TRUCATE.

“Iaca-ta-ma-s inginer
Figurant si pisicher
Pe-un cacat de santier”

15 iulie 2010 – L-am disponibilizat pe domnul Puiu si, o doamne, ce e la gura lui

Dupa amenintari infioratoare cu moartea, cu capete sparte, membre rupte si acte sexuale nefiresti, domnul Puiu a plecat acasa beat, amarat si cu ganduri de razbunare.
Azi e liniste. Mi-au facut o vizita aproape inopinanta Marian si Marinel (erau doi pisoi la fel). Aproape inopinanta pentru ca sursele mele ma avertizasera cu cateva minute inainte in legatura cu iminenta vizita. Am iesit din “birou” (a se citi “maghernita mea imputita”) si am urlat la sclavi “Castile ba, ca vine sefu’!”. S-au conformat si, ca de obicei, s-au facut ca lucreaza.

Fereastra Azi am stat de vorba cu Nae Muschiulosu’ si am aflat cum s-a taiat el la mana cand venea de la carciuma satului. Nu e accident de munca asa ca m-a durut in cur.
Ii aud pe sclavi cum rad pe scari. Ma duc sa le fac scandal si sa-i amenint ca nu-i pontez daca nu se potolesc…
“Ba! Crevedia Mica! Ce mama dracului facem aici?!”

15 iulie 2010, pe la trei fara zece – Nae si Barosul

“Dom’ inginer, n-avem manusi!”
“Cum n-aveti manusi ma?! N-am adus saptamana trecuta 20 de perechi?!”
“Aaa, alea… Alea le-am dat la oameni…”
“Care oameni?”
“La baieti!”
“Pai si baietii nu-s aici?! Manusile unde sunt?!”
“Pai le-am dat la oameni…”
“… Altele nu mai primiti. Bai Mariuse, vezi ca te tai in cacatu’ ala!”
“Uitati c-a venit Nae cu flexu’.”
Nae: “Ba’ pula-n el de flex ma. Da barosu’.”
Ion: “Ba Nae, ia ba flexu’ ca dai in el pana maine.”
Nae da de doua ori cu barosu’ si cade geamul cu tot cu gratii, cu tot cu un rand de zidarie si clatina schela serios.
“Na ba, ce pula mea…” si pleaca victorios, cu tigara in coltul gurii, cu mana bandajata, cu trupul lui musculos pe care se prelinge si straluceste sudoare de muncItor al patriei…
Ion: “Mai da-l in pula mea si pe Nae asta…”

16 iulie 2010 – Explorand Santierul

Cand astepti cu nerabdare pe la 9:23 pauza de masa de la 12:00 ceva nu e-nregula…

Pentru ca ma consider un fotograf amator de senzatii fotografice, azi am tras niste poze prin Santier, in “Sala Calculatoarelor” si la “Scara Infinitului”.
“Sala Calculatoarelor” e o camera mare si alba la demisol, foarte bine luminata, cu un ecou superb

Scara infinitului

si cu un morman imens de aparatura de inalta performanta (“calculatoare tip rasnita”) intr-un colt. Acolo e locul meu special si ma retrag din cand in cand ca sa fac zgomote ciudate din gura sau cu pixul sau din alte parti ale corpului si sa rad ca prostul cand aud ecoul.
“Scara Infinitului” e o minune inginereasca si o realizare de care creatorul ei trebuie ca e tare mandru. E o scara de beton in subsol care coboara vreo 5 trepte in podea si se opreste intr-un zid solid de caramida… Ma simt ca-n “Harry Potter si Camera Secretelor” mai ales pentru ca imi dau seama ca tre’ sa fie ceva in spatele zidului. Poate pun sclavii sa demitizeze scara.
P.S. Azi fac curatenie generala cenusaresele mele. Ce-mi place cand scot capetele pe geamuri si striga din cand in cand dupa femei: “Tzuuutzilii!!”

Caca la gaura

19 iulie 2010 – fac caca

Nevoi fiziologice de calibru mare ma fac sa ma stramb si sa ma incovoi de dureri ascunse. Ascunse-n zona anusului care sta sa nasca.
Cum nu se pune problema sa-mi aduc creatura monstruoasa pe lume prin usa gaurita pusa peste o gaura in pamant care tine loc de WC in aer liber, ma voi opune cu putere si cu sfincter obosit si indurerat actului creatiei pana ajung acasa. Dupa cum se zvarcolesc si dau din picioare banuiesc ca sunt tripleti…

E ora 5 si lumea pleaca acasa. Sandu ragaie si se injura cu Nae. Sau mai bine zis, a ragait Sandu si pe urma a avortat si el cativa tripleti pe gura. Avortonii il izbesc pe Nae in plina figura, care, la randu-i, riposteaza slobozind diaree verbala. Liniste… Sandu se indeparteaza pasind tantos. E acum tata. Tata de cacat…

20 iulie 2010

Caldura infernala azi. Sani fragezi, moi, umezi si sarati, strans legati in catuse de dantela, tresalta frenetic, uimiti dar voiosi, in zgaltaielile masinii 285…

Trista zi… 10:26 AM. A tacut betoniera. Petre e beat turta. De 15 minute ma tot gandesc cum sa procedez cu el. Mi-a zis intr-un moment de sinceritate debordanta bine imbibata in alcool: “Astia suntem, cu noi defilati…” Ce mama ma-sii caut eu aici?!

M-am decis. Cat de cat… I-am zis lui Petre: “Domnu’ Petre, dati-va jos de pe schela ca nu sunteti apt de munca. Discutam maine. Pana atunci stati intr-o camera si odihniti-va.” S-a conformat spasit si acum da indicatii celor 3 care cara caramida. Sandu, Ionel si Marius.
Ionel e retardatul grupului. Am seriose indoieli ca stie macar sa citeasca. E probabil cel mai neindemanatic om pe care l-am vazut in viata mea.

M-am gandit de cateva ori ce meserie i s-ar potrivi cel mai bine si ce viitor il asteapta. Am concis ca fara indoiala ar face omenirii, constructiilor civile din Romania si mie, un mare serviciu daca s-ar spanzura. Sau mai bine ar fi folosit pe post de jertfa pentru Santier, zidit la subsol… Dar stiu ca natura are un fel pervers de a-si ocroti micile creatii monstruoase.

Ma gandeam sa las cateva picaturi de sange sa-mi curga in mortar.
In felul asta lumea va spune cu respect si evlavie in glas “Aici s-a varsat sange de inginer”. Sau poate “Intre aceste ziduri marete s-au dat basini de inginer”. Sau ar putea sa zica: “Pata aia neagra de pe perete a ramas de la urina neintinata a lui Ionel. Sau “Colo-n colt s-a cacat Sandu…” Of, cum ma cuprinde un fior si ma simt ca un faraon in fata piramidei sale. Sper doar ca Santierul sa nu fie mormantul meu intelectual.

Hai totusi sa ma amagesc cu gandul ca Santierul inseamna experienta de viata. Ma simt deodata calit, puternic si revigorat. Mai slobozesc o basina patrunsa de fior artistic.
(Ce dragutz de eliberator e sentimentul de flatulenta reusita (dar nezgomotoasa) la nici 3 metri de muncitorii nebanuitori).

21 iulie 2010 – Ionel

Nu prea le are Ionel cu geometria. Habar n-are ce-i aia o ipotenuza. Dupa eforturi considerabile au montat schela buclucasa si Ion se sterge pe frunte si canta a lehamite (ironic privind catre Ionel):
“Of, mama care faci gogosi / Tu le faci tu le mirosi / Tu le dai la puturosi”
Eu as continua:
“Ai mei muncitori soiosi / Unii-nalti si musculosi / Altii mici si-un pic mucosi /
Fara voia lor haiosi / Perversi si libidinosi / Imputiti si zgomotosi”

22 iulie 2010 – Depresive

Maghernita mea imputita Nimic amuzant pe santier… Cel putin nu dupa ce citesti Cioran.
Ploua torential. Din cauza mizeriei si prafului schela face spume. Pe barele orizontale. Spuma alba si vascoasa. Arata ca sperma. Imi ploua in birou pentru ca nu am geamuri.
Tuna si fulgera in continuu. De cand scriu nu cred ca a fost vreo secunda de liniste. Si totusi ce linistitor… Mirosul de tigara ti se lipeste de piele cand ploua. O combinatie de jar de gratar stins, tutun si blana uda de caine. Nu m-as mai misca de aici. Iubesc ploaia. Strazile sunt pustii. Parca esti intr-un oras fantoma. Te trezesc totusi din reverie chilotii pusi la uscat in balcoane. Acolo unde sunt chiloti sunt si oameni. Stau ei ascunsi la caldurica si confort dar chilotii ii dau de gol. Din cand in cand cate o fatza spectrala in spatele geamului, distorsionata de suvoaiele de apa… Curtea e plina de noroi si de fier vechi ud. Componente de calculatoare, scaune rupte, cutii de carton. Rebuturile civilizatiei. …Oamenii sunt rebuturile civilizatiei. Noi si cutiile de carton ude si biodegradabile. Sunt trist. Mi-aduc aminte de depresiile mai mult sau mai putin autoprovocate din liceu. Delicios chin… Sa te lasi cuprins de tristete pana iti dau lacrimile si ai golul ala dulce in stomac. Ti se taie usor respiratia si iti vine sa oftezi. Dar sa nu oftezi. Sa nu oftezi ca o sa pierzi tot! Oftatul e ca stranutul – masturbare cerebrala.
Superba furtuna. Jumatate din birou e inundata de apa si eu simt stropii reci pe ceafa. Spala mizeriile, tu, ploaie. Ineaca-ne aroganta. Biciuieste-ne fetele si pielea sensibila. Uda-ne carnea. Uda-ne oasele. Sfarama-ne oasele. Jupoaie-ne de vii. Umileste-ne si culca-ne la pamant in mocirla si spume, cu ochii injectati de frica si dintii murdari de tarana…
…inginerul ofteaza adanc si iese din birou asteptand lacuste si rauri de sange… Eminovici

06 septembrie 2010

Vad ca nu pot sa scriu (nimic interesant) decat atunci cand sunt foarte vesel sau foarte trist. Probabil astea denota faptul ca sunt un scriitor relativ prost care nu poate sa scrie decat sub impulsul trairilor extreme. Tin sa mentionez si ingamfarea crasa de care dau dovada autointitulandu-ma “scriitor”. Pesemne ca mi s-au urcat la cap elogiile Adrianei – “ma baby, tu esti un artist ma!” – din ultima vreme. De aceea astazi (cand nu sunt decat usor panicat), nu am pofta sa scriu. Si cand scrii dar nu ti-e pofta, scrii tampenii.
(medalion dreapta – Mihai Eminescu, 1850-1889, supranumit si “luceafarul poeziei romanesti”)

08 septembrie 2010 – Tigani, manele si ciorba

Ca sa continuam seria consideratiilor fara noima si fara fundament despre scris, sa incercam astazi impreuna sa aflam daca se poate scrie cand nu ai altceva de facut.
Fapte dincolo de puterea mea de control au condus astazi la o conjunctura favorabila lenevitului. Premisele acestei situatii nu merita discutate sau macar amintite aici, dar consecinta lor ramane: 40 de minute de timp “irosibil”. Si ca sa nu-l irosesc singur haideti sa-l irosim impreuna. Am folosit deja de 2 ori cuvantul “impreuna” pentru a ilustra masa cititorilor plus autorul. Masa cititorilor care e intotdeauna formata din 1, maxim 2 persoane binevoitoare (sau obligate) sa asculte creatii fara alta valoare in afara de cantitatea de pasta de pix consumata pe cateva foi de agenda. Agenda trebuie sa fie in jur de 70.000 si cele cateva file folosite de mine valoreaza in jur de 10.000 cu tot cu pasta (avand in vedere ca am scris aproximativ a 6-7-a parte din filele agendei si considerand ca hartile de la sfarsit si coperitle valoreaza mai mult decat filele). Au mai ramas 25 de minute de irosit. Am scris asa de incet pentru ca e greu sa te concentrezi cu muzica tare pe fundal.
E si mai greu cu muzica tare proasta pe fundal. E ziua lu’ Gelu Tiganu’ care locuieste cu fermecatoarea lui sotie care lucreaza la REBU, doua fete tarfe de cartier si cei trei copii ai lor in casa de vis de vis-a-vis. Acum canta Ghiocel din Baia Mare care isi dedica melodia tuturor femeilor parfumate:
“Suna, suna bine / Suna ca in filme / Dar suna si mai frumos / Daca-ti dai fustita jos”.
Nu mai continui cu versurile desi stiu ca sunteti curiosi sa aflati ce pateste femeia parfumata si daca scapa din mainile lui Ghiocel din Baia Mare. S-a terminat melodia. Se pare ca scapa. Ghiocel nu e doar analfabet, e si incompetent…
Daca tot vorbim de manele, mi-am adus aminte niste versuri de calitate pe care le-am auzit in tren acum vreo luna (imediat dupa melodia in care o fata plange amarnic ca e batuta si ca-i lipsesc dinti din gura, dar “tot tu esti dragostea mea”) Oricum, versurile erau: “Dau cu sabia, dau cu paru / Nu sa satura dusmanu’ / Ii dau pan’ sa schimba banu’ / Ii dau pan’ la ora patru”.
Sa analizam putin versurile. Sau poate ar fi mai bine sa luam o proba de rahat din haznaua Santierului si sa vedem daca face viermi cand il lasi la macerat o luna. Sau hai totusi sa analizam versurile…
Repede, ca nu mai am decat 15 minute! Intelegem ca omul da cu sabia si cu paru’. Adica poate sa fie si rapid si eficient ca un samurai sau un ninja dar si violent si impulsiv ca un taran beat din Crevedia. Observam acum cele doua personalitati ale eroului: exact si eficace ca taisul sabiei dar prost si bont ca paru’. Oare se duce o lupta intre cele doua fete ale personajului sau se contopesc armonios? Trecem peste dualitatea Jeckyl-Hyde si ne oprim o clipa aupra dusmanului. Singurul lucru pe care il stim cu siguranta despre personajul negativ este ca e nesatul. “Nu se satura dusmanul”. Un fel de Flamanzila. Doar ca flamand de bataie cu sabia si cu parul. Evident masochist, dusmanul pare nu numai sa-si accepta soarta ca ciobanul mioritic, dar o transforma chiar in placere. Un caz numai bun de supus psihanalizei freudiene, cu clare radacini intr-o copilarie dominata de un tata abuziv si o mama alcoolica. Astfel dusmanul ajunge la maturitate sa apeleze la autoflagelare pe post de supapa de refulare. S-a dus timpul… Acum, dupa ce ca e irosibil mai e si expirat… O sa revenim cu alta ocazie asupra complexelor dusmanului, schimbarii monetare si orei fatidice 4.
[Plec pe versurilie lui Vali Vijelie si Cercel]

09 septembrie 2010

Craniul meu de pe perete Ploua iar. De data asta nu visez rauri de sange. Ploua monotin si linistitor. E frig si intuneric. Nu pot sa nu observ iar sperma de pe schela. Doar ca de data asta e si rosie in unele locuri. Din cauza prafului de caramida. Arata sinistru. Lumina trece prin picaturile astea mari si spumoase si rosul parca se lipeste de tine… Barele arata de parca au luat foc si flacarile curg spre trotuar. Cand ploua pe un santier inimile muncitorilor (puturosi) tresalta de bucurie. Asta inseamna ca nu se mai poate lucra in exterior.
Dar inginerul eficient si inventiv gaseste intotdeuna o solutie sa-i chinuie si sa optimizeze procesul muncii. Daca as fi fost eficient si inventiv (sau macar inginer) poate as fi gasit si eu o solutie…

Arhitecta Veronica (o pustoaica mica si simpatica si cu buricul gol) ma intreaba intr-o zi:
“Tu nu te plictisesti aici?”
Pai cum sa exprim cel mai bine lehamitea care ma patrunde in fiecare zi pe la pranz, sau umilinta zilnica de a respira langa specimene subumane, de a ma tari intr-o cloaca a lipsei de cultura, a indolentei, a hotiei si alcoolului?
Raspund zambitor: “A, nu. E misto…”

MOSTRE AUTENTICE CONFORME CU ORIGINALUL

Mostre Jurnal de Santier
Bucati de istorie salvate din jurnalul original.

Tags: , ,

Leave a Reply